Suprafața pielii noastre se reînnoiește la fiecare 14 zile, dar deoarece această reînnoire e inegală, lumina se reflectă neuniform de pe suprafața tenului, creând aspectul de piele ternă, lipsită de luminozitate, dând un joc de lumini şi umbre. Asupra acestui aspect acţionează în mod specific peelingul chimic, realizând îndepărtarea acestor straturi de celule superficiale moarte, iar pe de altă parte stimulând funcţia celulelor din straturile profunde, inducând astfel reînnoirea acestora. Peelingul chimic este considerat un act stimulator, regenerativ, care menţine tinereţea şi luminozitatea tenului; el stimulează activitatea celulară, induce sinteza de colagen şi elastină, având astfel un efect benefic asupra elasticităţii şi tonicităţii pielii. De asemenea, acţionează şi asupra pigmentului din piele (melanina), ameliorând petele pigmentare induse de soare, apărute după leziuni de acnee sau după afecţiuni inflamatorii.
Există trei tipuri de peeling chimic:
- Peelingul superficial: acid salicilic, acid glicolic, soluție Jessner, acid lactic, acid mandelic, acid ferulic, acid citric;
- Peelingul mediu: TCA 35%-50%, acid glicolic 30-70%;
- Peelingul profund: fenol (deoarece efectele adverse sunt considerabile, și fiindcă există alte metode mai eficiente, se practică extrem de rar în zilele noastre).
Indicațiile peelingului chimic:
- Acnee;
- Pete hiperpigmentare;
- Semne ușoare de fotoîmbătrânire;
- Riduri superficiale;
- Cicatrici postacneice.
Procedura:
Peelingul chimic presupune aplicarea pe ten a unui acid în soluție alcoolică, care determină o arsură superficială, stimulând astfel celulele să se regenereze. În cadrul ședinței de peeling, se demachiază tenul, se degresează, apoi se aplică soluția de peeling. Există peelinguri care necesită neutralizare sau peelinguri care rămân pe piele, substanța neutralizându-se la contactul cu anumite proteine din epiderm. La contactul peelingului cu pielea poate exista o senzație de căldură locală, uneori chiar arsură, care se ameliorează în decursul a maxim 10 minute. La aproximativ 3 zile post-procedură pielea începe să se descuameze, procesul fiind complet după 7 zile. În această perioadă e necesară aplicarea unor creme reparatorii și cu factor de protecție solară.
Ce beneficii oferă peelingul chimic?
- Ten mai luminos;
- Diminuarea grăsimii pielii (ten seboreic);
- Reducerea inflamației din acnee;
- Reducerea ridurilor superficiale și ameliorarea cicatricilor;
- Decolorarea petelor;
- Ameliorarea tenului fumătorilor.