mezoterapie

Noua gamă de acid hialuronic pentru mezoterapie, de la Juvéderm, promite o hidratare a pielii și o ameliorare semnificativă a aspectului pielii, după o singură ședință, care durează 9 luni. Plusul pe care această gamă îl oferă este faptul că efectul durează mult, fără a necesita repetarea ședințelor mai devreme de 6 luni.

 

Gama Volite conține acid hialuronic cross-linkat, cu o concentrație de 12mg/ml, în combinație cu anestezic local (lidocaină), pentru o injectare mai puțin dureroasă.

Volite poate fi folosit atât pentru a oferi un plus semnificativ de hidratare, cât și pentru a umple ridurile superficiale, ameliorarea calității pielii (pe lângă hidratare, oferă și o creștere a elasticității cutanate). Acest produs este destinat pacienților care doresc o îmbunătățire a aspectului, dar cu rezultate naturale, fără a injecta acid hialuronic în scop estetic (ca și filler/produs de umplere a ridurilor). Zonele care pot fi tratate sunt fața, gâtul, decolteul și mâinile. Pentru fiecare dintre aceste zone sunt necesari aproximativ 2 ml de soluție de acid hialuronic, în funcție de calitatea pielii și de nevoile fiecărui client în parte.

Procedura se realizează după o anestezie locală cu cremă anestezică și durează până la o jumătate de oră. Imediat după procedură, pielea este ușor inflamată, din cauza injecțiilor multiple intradermice. Nu este recomandat ca după tratament, și timp de minimum 24 de ore după, să se aplice machiaj, să se facă saună, să  se efectueze efort intensiv sau să se consume băuturi alcoolice.

Efectele devin vizibile după aproximativ 2 săptămâni, urmând să se îmbunătățească pe măsura trecerii timpului.

Share