SINDROMUL DE CANAL CARPIAN
Poate cea mai frecventă patologie ce afectează nervii de la nivelul membrului superior, aceasta afectează nervul median la nivelul încheieturii mâinii.
Canalul carpian este un tunel format din oasele carpului și ligamentul carpal, prin care trec tendoanele flexoare și nervul median. Acest canal este unul inextensibil, deci, orice proces care va crește volumul acestuia va comprima nervul median și va cauza simptomatologia specifică.
Cel mai adesea începe cu dureri nocturne, pacienții trezindu-se adesea cu mâna „amorțită”. Durerea poate avea caracter de înțepături, furnicături, arsuri și afectează degetele 1, 2, 3 și jumătate din degetul 4. Pacienții relatează frecvent senzația de mâini reci. Dacă boala rămâne netratată se ajunge la slăbiciune musculară și atrofie nervoasă, pacienții relatând de multe ori că scapă lucruri din mână și nu mai au forța să strângă diverse lucruri în mână.
Boala poate fi cauzată de diverși factori cum sunt: suprauzura mâinii, diabet, boli tiroidiene, sarcină, boli reumatice, fracturi, tenosinovite, nevroame, tumori în canalul carpian sau orice alt mecanism care crește presiunea la nivelul acestui canal.
Tratamentul inițial este de purtare a unei atele pe timp de noapte și tratament cu AINS. În caz de persistență a simptomatologiei se poate recurge la injecții în canal cu antiinflamator. Dacă problema persistă, tratamentul este chirurgical.
Intervenția propusă este decomprimarea canalului carpian, o operație ce durează aproximativ 30 de minute și se practică în anestezie locală. O incizie de aproximativ 3-5 cm se face la nivelul palmei prin care se expune ligamentul carpal. Acesta se taie longitudinal, eliberând presiunea din canalul carpian.
Durerea postoperatorie este asemănătoare cu cea suferită atunci când suferim o entorsă, dar este ușor tratabilă cu medicamente și trece în câteva zile. Firele de sutură se suprimă la 10-14 zile. Pacientul poate sa își folosească normal mâna pentru efectuarea rutinei zilnice, după 48h. Se evită eforturile mari timp de 2 săptămâni, iar apoi mâna se folosește normal. Durerea trece imediat postoperator, dar dacă boala a fost tratată într-un nivel avansat, atunci recuperarea forței va dura mai mult timp și se recomandă kinetoterapie postoperatorie.
SINDROMUL DE CANAL ULNAR
Este mai puțin frecvent decât Sindromul de canal carpian. Afectează nervul ulnar la nivelul cotului, pe unde acesta trece foarte superficial, printr-un tunel osos format de olecran și epicondilul medial al paletei humerale. Nervul poate fi iritat la acest nivel, mai ales în activități ce presupun îndoirea frecventă a cotului sau care cauzează presiune la acest nivel. Sunt persoane la care nervul este mai lax decât normal și „alunecă” din canalul lui, suferind o iritație continuă. Simptomatologia creată este de amorțeală la nivelul părții interne a antebrațului pănă la nivelul degetului mic, iar dacă boala evoluează se ajunge la slăbirea forței musculare.
Tratamentul constă în expunerea nervului în canalul lui printr-o incizie la nivelul feței interne a cotului, eliberarea lui de orice aderențe sau zone de strictură și uneori mutarea lui în partea anterioară a cotului într-un buzunar muscular sau fascial, creat chirurgical. Astfel, la flexia cotului, nervul nu va mai fi sub tensiune. Postoperator, pacientul va fi imobilizat circa 3 săptămâni, în cazul transpoziției anterioare, pentru limitarea mișcărilor la nivelul cotului până la vindecarea buzunarului creat. După perioada de imobilizare se recomandă efectuarea kinetoterapiei, pentru reluarea mobilității anterioare.
SINDROMUL DE CANAL GUYON
Este o problemă care apare rar, și care afectează nervul ulnar la nivelul încheieturii mâinii, fiind mai frecventă la bicicliști. Afectarea poate fi pe componentă senzitivă, motorie sau ambele, în funcție de nivelul la care e afectat nervul. Simptomatologia corespunde nivelului de afectare, așadar poate fi cu amorțeala degetelor 5 și jumătate din 4, sau slăbiciune la nivelul mușchilor palmei sau ambele. Ca și la Sindromul de canal carpian, în fazele inițiale se poate încerca tratamentul nechirurgical cu imobilizare și terapie medicamentoasă, dar dacă acestea eșuează, se recurge la intervenția chirurgicală ce constă în eliberarea nervului din canalul lui. Frecvent, operația se asociază cu decomprimarea canalului carpian, nervul median fiind și el afectat unori concomitent. Recuperarea postoperatorie este rapidă, fără multe restricții. Firele de sutură se suprimă postoperator la 10-14 zile.
MALADIA DUPUYTREN
Este o tulburarea a fasciei palmare, aceasta îngroșându-se progresiv concomitent cu scurtarea ei, ducând la contracturi digitale invalidante, cel mai frecvent la nivelul articulațiilor metacarpofalangiene și interfalangiene proximale. Afectează cel mai frecvent degetele 4 și 5.
Boala aparține unui grup de fibromatoze care includ și fibromatoza plantară (Boala Ledderhose) și fibromatoza peniană (Boala Peyronie). Acestea pot fi uneori asociate. Boala are o componentă genetică, fiind întâlnită la mai mulți membri ai aceleiași familii. Alte riscuri potențiale care favorizează dezvoltarea bolii sunt: expunere la vibrații, în cazul muncitorilor manuali (pickhammer), traumatisme în antecedente, fumatul, diabetul zaharat și alcoolismul.
Frecvent, pacienții se prezintă la medic când își agață degetele în buzunar, de exemplu, sau atunci când nu mai pot apuca obiecte datorită contracturilor, pierzându-și dexteritatea. Boala debutează cu apariția unor noduli în palmă, care nu sunt dureroși, boala evoluând încet, în decursul anilor. Boala poate deveni dureroasă dacă în evoluția ei înglobează structuri vasculo-nervoase.
Există numeroase tratamente nonchirurgicale: kinetoterapie, atelare, injecții cu corticosteroizi, injecții cu colagenază, radioterapie etc. Însă niciun tratament nu s-a dovedit superior chirurgiei.
Intervenția chirurgicală se recomandă atunci când contractura este peste 30 de grade sau devine deranjantă pentru pacient. Dacă se așteaptă mai mult, contracturile la nivelul articulațiilor pot deveni ireductibile, tratamentul necesitând efectuarea în plus a unei artrolize. Operația constă în fasciotomii și fasciectomie, adică secționarea și înlăturarea fasciei palmare afectate. Aceasta poate fi regională, extensivă sau radicală și dermofasciectomie. În cazurile la debut, procedura se poate face percutant, prin intermediul unor mici înțepături cu acul.
Recuperarea postoperatorie este cu atât mai lungă cu cât boala este mai extensivă. În orice caz, este important ca pacientul sa înceapă kinetoterapia la o săptămână postoperator. Pacientul va purta o atelă în mod continuu timp de 6 săptămâni, pentru a evita formarea contracturilor postoperatorii, și apoi intermitent până la 3 luni. Firele de sutură se suprimă la 14 zile postoperator. În mod normal, pacientul se poate întoarce la muncă în 2-3 luni.
TRIGGER FINGER
Sau degetul în resort, este afectarea tendonului flexor al degetului. Tendoanele flexoare sunt fixate pe oasele degetelor de niște scripeți pentru a avea eficiență maximă la îndoirea degetelor. Acești scripeți formează un fel de tunel fibro-osos cu oasele degetelor, care este foarte fix și inextensibil. Astfel, când apare o inflamație la nivelul tendonului, un chist sau o tumoră, tendonul, practic se agață în primul scripete pe care îl întâlnește și are o trecere mult mai dificilă, dureroasă, putându-se ajunge până la blocarea degetului. Fenomenul se autoîntreține, deoarece mișcarea degetelor irită și mai mult tendonul inflamat și adaugă la edem.
Uneori, problema trece cu repaus și antiinflamatoare, dar dacă reapare frecvent sau nu se ameliorează, tratamentul este chirurgical. Intervenția se face în anestezie locală și presupune efectuarea unei incizii în palmă de aproximativ 1 cm, prin care se expune primul spcripete și se incizează pe lungimea lui, eliberându-se astfel tendonul. Se identifică cauza blocajului, și dacă este posibil se îndepărtează chirurgical.
Postoperator, pacientul va avea un mic pansament și va putea folosi mâna normal, evitând traumatismele locale. Firele de sutură se vor suprima la 10-14 zile după operație.
TENOSINOVITA DE QUERVAIN
Este reprezentată de inflamarea tendoanelor de la nivelul încheieturii mâinii, pe partea cu policele. Acestea trec printr-un canal și, de obicei, prin suprauzură se inflamează, cauzând durere la mișcarea policelui, a încheieturii sau când strângeți pumnul.
Inițial, terapia va fi medicamentoasă și cu limitarea utilizării mâinii, dar dacă aceasta eșuează se recomandă tratamentul chirurgical. Aceasta înseamnă eliberarea tendoanelor afectate din canalul lor și crearea unui canal mai încăpător. Postoperator, va fi nevoie de imobilizare până la suprimarea firelor de sutură la 10-14 zile, și apoi pacientul poate relua încet activitățile zilnice.
CHISTE SINOVIALE
Sunt tumori benigne ale mâinii, care apar la nivelul articulațiilor sau a tecilor sinoviale ale tendoanelor, 60-70% dintre ele apărând la nivelul feței dorsale a încheieturii mâinii, la nivelul articulații scafo-lunate. Aceste chiste pot cauza durere, senzație de slăbiciune și limitarea mișcărilor. De asemenea, pot comprima structuri vecine, cum ar fi nervul sau arterele, simptomatologia fiind uneori înșelătoare. Bolile care afectează articulațiile mâinii favorizează apariția acestor formațiuni, însă etiologia nu este în totalitate cunoscută, dar se știe că există un mecanism de supapă care duce la formarea acestor chiste. Acest lucru înseamnă că deseori, tratamente precum aspirarea sau injectarea de diverse substanțe nu sunt eficiente pe termen lung.
Intervenția chirurgicală presupune o incizie la nivelul pielii deasupra chistului, eliberarea acestuia de structurile înconjurătoare, evidențierea rădăcinii lui și excizia în totalitate cu întreruperea mecanismului de supapă. Astfel, recidiva este improbabilă. Totuși, deoarece formarea acestui chist are o cauză, este posibil să apară un nou chist la același nivel după câțiva ani. Acest lucru nu înseamnă o recidivă sau o operație eșuată.
Postoperator, pacientul nu are restricții, durerea fiind minimă. Recuperarea este deci de scurtă durată.
